Making a difference...

Cugetare

2010-03-23T07:17:00.001-07:00

Dar sorbit din sarutari

Iubite domn dorit din simturi

Unde-ti cauti tu iubirea?

Printre nori loviti de fala?

Ce doresti tu din mandrie?

Cand ochii tai uitati, au dat de moarte?

Iubire-n gand si in simtire,

Calda lacrima umila,

Domn curat in amintire,

Sfuflet bland zdobit in ura

Imbratisare

2010-03-23T07:16:00.000-07:00

Un ochi,

un semn

o-mbratisare

un dor

un cer

o sarutare.

Eu si tu,

O inclinare,

Un nou zambet

Cald, o inserare.

Ascult.

De-un pas gresit si vinovat,

Ce iti calca acum pe urme.

Unde fugi, cand amarat,

Te apropii de-o sfidare?

Gand al mele nopti de iarna,

Se prelinge pe o geana,

Se fereste de-o lumina,

De-o cantare,

Imbratisare..

Ritm Amorf

2010-03-23T07:15:00.000-07:00

Ritm amorf.

Condus spre nepasare

De-un soc ivit,

Din tanara dorinta,

Strapunge hula buzelor,

Cu o secunda…

Spune-mi ce sti...

Ce dor…

Ce buza..

Ce nor…

Ce strop..

De ce canti…

Cu buzele tari

Al tau gand suplu

Cand marea loveste in colturi

Acelasi cer sumbru.

Pentru man...:

2010-02-03T06:06:00.000-08:00

Mă plimb prin labirinturi îngheţate de gesturi, gesturi sinchisite şi tremurate în firea lor. Mă chinuie o singura ieşire, cer o suflare tăioasă, să-mi plăsmuie câmpul, dar nu vine, în schimb mă opresc, şi încerc să mijesc frecvenţial pe aceleaşi cai orbite si iluzorii.

Poţi tu sa-mi ignori fala, şi să mă dezmierzi zilnic de convingeri pline în lipsa?

Chinui mereu un dor necesar mie, un dor supus de fulgi candizi. Fulgii care speră în căderea lor.

O crâmpeie de sunet, creionează un crepuscul criptic, dar crunt. Se sfârşeşte începutul din criteriile vechi, iar acum, legiuiesc enigme culese în neştire. Si…

S-a dus în tenebre, nu pot să tânguiesc mai mult de atât.

Am început să mă adaptez acestei noi târâşenii crezând că acest teatru doar levitează, că nimic din el nu pătimeşte, ca ideologul hulii s-a risipit în tendinţa de la fi patent în desfătare.

Izbucnesc iritabil de fiecare dată în satisfacţii, şi plâng în râsete limpezite şi stimate de prietenie. O ţin de mână , şi prezerv toate amintirile, ii mulţumesc evaluativ sinceritatea. Presimt un haos sentimental acut, în direcţia mea, dar nu ezit, ştiu că dacă o voi tine de mână, orice sentiment vinovat va fi mai dulce, orice dezastru va fi mai incitant, iar orice teamă va fi o noua aventură postulată în graţie. S-a găsit timpul să-mi închid ochii şi să începem noi amintiri…s-a sfârşit începutul…

Tu

2009-11-30T10:58:00.000-08:00

Pot oare să îngheţ un sentiment fugitiv? Nu te pot dezmierda din minţile mele, eşti aici în fiecare timp, deşi durerea ta naşte pasiuni intolerante, împletite în epilog, liniştea morbidă închisă în clemenţă grăieşte asurzitor, şi apoi pleci, mă laşi goală. Calmă, dar goală. Împing impulsuri ambigue spre zări umbrite si pierdute. Suspectez mereu sentimente vechi, si le trimit vinovate către tine.

Unde te-a uitat ploaia? “ Oare te uda si pe tine?” Trag de picaturi sticloase, păşesc în absurd, şi te cant pe tine. Răsfoiesc printre nori încâlciţi, săruturile tale. Încă tolerez realitatea, deşi infernul mă păsuieşte înăuntru, îl înving cu o acalmie camuflata în cusur. Gonesc toate vânturile supărate de ţesuturile amoroase ale fiecărei tablete ciocolatie finisată de tandreţe.

Încă miros pasiunea ta cuprinsa de consimţământe arzând din glasul tău moale. Visele tale nu dorm, nu cresc, ele încă, pur si simplu sunt. Iar eu motivez fiecare legământ pe care ochii tai zglobii, îl curmă cu repeziciunea lor molatica.

Privesc spre ploaie, ceaţa tăioasă ieşită din surdini monocrome, se loveşte de surâsurile mele mute. Te aveam lângă mine, atât de aproape, visul mă dezmierda, mă colora in săruturi şi jocuri infantile, până când infernul m-a străpuns şi m-a lovit brusc şi nuanţat de real său. Credeam că-l pierdusem printre fericiri si amintiri novice. Dar nu, durerea sa mă apăsa atât de tare, încât toata ceaţa aceea impulsionată de focuri fragede, se refugia în rănile mele.

Am reuşit să te cânt toată seara, muzica mă atingea duios pe buze, reuşind să-mi tocească gândurile.

Aveai “nevoie să mă iubeşti”, aveam toată afecţiunea constrânsă în ploaie, iar ceaţa îmi mângâia gâtul crud şi fraged. Nu ştiu cate clipe am lăsat singure în ploaie, eram fericită că îţi atingeam glasul, că toată amărăciunea amorţise.

Cum aş putea să nu te opresc niciodată din cursul straşnic al conspiraţiei? Cobor spre fiori legaţi de prejudecăţi, lipesc firimituri din suveniruri ale plăceri carnale, dar minţind că în curând vei fi tot, mă izbesc de teroarea pierderii. În curând mă voi teme de noi, mă voi de teme de siguranţa becisnica a ochilor tăi. Slăbiciunea din piept creste, mă îneacă lacrimi calde, şi îmi voi dori toate iluziile înapoi.

Încă zăbovesc prin ploaie, încă aştept deşertăciuni mult dorite, încă schimb absolutul curmat de cutremurele confuze ale curiozităţii mele. Încă lupt pentru tot ce am oferit, încă întreb zadarnic reacţiile tale compensate de tandreţe, încă vreau totul, încă tresar revolte ale raţiunii, dar uit mereu de mâine...

Asculta...

2009-11-29T12:14:00.000-08:00

Muzica e un şir de iluzii reale, stăpânite şi stârnite de o realitate crudă, care ne cheamă la ea de fiecare dată când muzica ne inspiră în sufletele prăfuite de instincte cotidiene, particule blajine de fericire nouă.

Fiecare cântec îşi găseşte un drum sau un motiv nobil pentru a încheia toate fanteziile noastre, fiecare glas se va stinge în final, dar nimic din toate acestea nu constituie nici cel mai mic motiv pentru care să nu ne bucurăm de muzică.

Fructul născut din aura muzicii, ne îndulceşte fiecare apus, fiecare amintire uitată, fiecare colţ de iubire sălăşluită de tăcere. Nimic nu poate înlocui acest fenomen, nimic nu poate opri această crudă revoluţie, nici cea mai lungă fericire nu poate stopa, roua pe care un cântec lin o lasă drept talisman, unui suflet putred.

Simt şi cred puternic că orice conotaţie sonoră poate schimba un drum, o viaţă sau chiar un suflet. Chiar dacă muzica leagă în urma sa realităţile noastre, noi, fiinţe umile, ne legam de vechea noastră existenţă, care ne prinde, şi ne leagă de vise nepermise, găsind mereu lucruri noi pe care nu le cunoaştem, dar pe care le considerăm mai bune.

Arta ne-a îndemnat de-a lungul timpului către o personalitate excentrică, către sentimente libere, şi conştiinţe limpezi, chinuite de iubiri noi şi decepţii vechi. E greu să ţinem pasul cu noi înşine, niciodată nu vom reuşi să realizăm defapt cine suntem, sau cine vrem sa fim. De aceea muzica trezeşte fiecare fir de aroganţă, fiecare rază optimistă, fiecare cuget disperat.

Iubesc muzica şi arta, iubesc cum tocmai acestea m-au învăţat să iubesc, iubesc fiecare amintire pe care acestea mi-o cinstesc şi mi-o înalţă în bolta timidă a unei pasiuni constrânse.

Orice libertate cântă imnul propriei realităţi, orice gând se naşte din pasiune, şi orice iubire creşte daca o hrănim cu gust. Muzica din noi desenează mereu un culoar între voinţă şi disperarea unei laşităţi absurde, iar florile, cresc din mâinile noastre pătate de gânduri pustii.

Sunt convinsă că fiecare gând luptă pentru trivialitatea conştiinţei, dar fiecare cântec pentru ce luptă?

Nimic

2009-11-29T12:10:00.000-08:00

Sunt zilele noi, care-mi dezmeticesc degetele, încă lipite de emoţiile de ieri. Sunt eu care trăiesc printre zilele de mâine, sunt toate luminiţele moi si calde, care mă întâlnesc la aceeaşi fereastra, sunt eu care le aştept.

Fiecare ploaie mă caută, fiecare picătură te are pe tine. Fiecare vânt mă strânge, fiecare nor mă doare, iar tu cuprinzi zarea.

Cum aş putea să prind timpul de-o secundă, să-l ţin strâns şi să-i ofer o clipa, o clipa tremurândă de pasiunea fiecărei amintiri? As vrea să presar pe chipul tău, bătaia unui sărut inocent.

Braţele tale mi-au zdrobit săruturile în cioburi mici, colorate cu sunetul zâmbetelor tale. Acele cioburi mici le-am lipit pe pielea mea, iar alături de fiecare apus, mă îmbăt din surâsurile tale.

Întotdeauna mi-am dorit să fug spre un apus de soare, să păstrez mereu acei fiori pe lângă iubirile noastre, să simt fiecare sărut înghiţit de o rază tânără şi plăpândă. Să cuceresc privirile tale mărunte şi tensionate.

De ce fiecare clipă ne stopează atenţia, când însăşi ele ar trebui să pară mai rafinate, de ce oameni distrug bătaia clipelor dulci? Cred ca fiinţele pierdute ca noi, nu pot primi taina timpului, pentru că iubirile noastre sunt infectate de noi. Suntem mult prea aroganţi să ridicăm un zâmbet către o durere infantilă, suntem mult prea convinşi de soarta, să plecam capul, suntem mult prea bătrâni sa cerem iertare, însă suntem suficient de copii ca să greşim.

De multe ori nu luptam pentru noi, luptam pentru imaginea noastră impusa în faţa celorlalţi, sunt oameni goi şi striviţi de realitate, sunt oameni putrezi de iubirea si fericirea pe care o emana, acei oameni sunt nişte luceferi vii, în umbra neguroasă şi grea a societăţi.

Zărind pe particula sticlei, lumea, lumea mea cea mica, lumea unei adolescente zglobii, cânt imaginea unei iubiri pierdute. Încerc să umplu pustietatea cu glasul meu, încerc să ating colţurile acestei lumi cu ochii închişi, dar tot ce pot atinge, sunt degetele mele.

Cât de subţire era timpul dintre noi, câte secunde grele am despicat, câte clipe am împletit în ploaie, câţi picuri am lipit pe buzele tale, nu voi putea uita, toată ploaia care ne-a găsit, şi ne-a transformat conştiinţa în păsări măiestre uşoare.

Unde mor gândurile noastre? Unde am pierdut ochii tăi? Cine a consolidat toate plăcerile noastre? Vreau să muşc o durere puternică, vreau să rup slăbiciunea pasiunii tale.

Am sfâşiat multe aripi, am închis multe vise, am pălit multe stele, nu vreau să plâng cu lacrimi amare, amintirile care acum nu mai bat, vreau sa zbier printr-un cioc de mierlă sărutul tău, vreau să împiedic toată durerea de frumuseţea ta.

Sunt multe cuvinte goale care stârnesc confuzia minţilor ascuţite, sunt multe gânduri înalte care se lovesc de propria mândrie, sunt multe chipuri ascunse în privirea unui om.

Iubirea nu poate să mărginească greşelile, nu poate să rupă ura dezlănţuită prin laşitatea umana, ea poate doar să ofere un impuls pozitiv, să ierte uitarea noastră, să ne ofere linişte şi graţie, şi poate să ne facă să fim oameni.